Ca și alte materiale decorative, tapetul a evoluat odată cu dezvoltarea economică și culturală globală. Utilizarea tapetului în diferite perioade reflectă o combinație de factori, inclusiv nivelurile de dezvoltare economică locală, știința materialelor noi și psihologia dominantă a consumatorilor.
Încă din timpul dinastiei Tang în China, oamenii decorau pereții cu desene pe hârtie. La mijlocul-secolului al XIX-lea, englezul William Morris a început să producă-în masă tapet tipărit, dând naștere tapetului în sensul său modern. Odată cu vremurile în schimbare, tapetul s-a dezvoltat în tandem cu progresul economic și cultural global, trecând de la hârtie la modele bazate pe hârtie-, hârtie spumă, hârtie imprimată, hârtie în relief și hârtie pentru procese speciale.
Tapetul timpuriu presupunea desenarea și imprimarea diferitelor modele pe pereți. A avut un anumit efect psihedelic, dar s-a limitat la decorarea parțială în locuri-de ultimă generație, cum ar fi palatele regale. Abia la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 a intrat cu adevărat în case la scară largă, alături de alte materiale decorative.
În China, dezvoltarea tapetului a început relativ târziu. Din 1976 până în 1986, tapetul a fost folosit în principal în restaurante și hoteluri de ultimă generație. Din 1986 până în 2001, tapetul cu spumă a fost cel mai popular tip de tapet, atingând apogeul în 1992. Ulterior, din cauza problemelor de calitate, cota sa de piață a scăzut.
